Prospect AVYCLOR

Indicatii: In tratamentul infectiilor pielii si mucoaselor cu Herpes simplex, inclusiv in herpesul genital primar si recurent, Herpes labial; pentru suprimarea recidivelor la pacientii imunocompetenti; in profilaxia infectiilor cu Herpes simplex la pacientii imunodeprimati; pentru tratamentul Herpesului Zoster.

Prezentare farmaceutica: Crema 5% (tub de 3 g); comprimate 200 mg (blister cu 25 comprimate); comprimate 400 mg (blister cu 25 comprimate).

Actiune terapeutica : Este un analog nucleozidic purinic, sintetic, cu activitate inhibitoare in vivo si in vitro asupra virusurilor herpetice umane, cuprinzand Herpes simplex tip 1 si 2 si Varicella Zoster, lipsit de toxicitate fata de celula gazda .

Aciclovirul este absorbit doar partial la nivel intestinal. Cea mai mare parte a medicamentului este eliminata nemodificata, pe cale renala.

Contraindicatii: Hipersensibilitate la aciclovir. Rezultatele testelor in vitro si in vivo demonstreaza ca aciclovirul nu comporta riscuri genetice pentru om . In sarcina, se recomanda administrarea doar in caz de stricta necesitate, se evita administrarea in perioada de alaptare. Crema nu se aplica pe mucoasa oftalmica si bucala. Utilizarea prelungita a produsului poate determina fenomene de sensibilizare ; se impune intreruperea tratamentului si consultarea medicului.

Interactiuni: Probenecidul creste concentratia plasmatica a aciclovirului. Alte medicamente care interfera cu functia renala, ar putea modifica farmacocinetica aciclovirului. Nu au fost semnalate alte interactiuni.

Reactii adverse: Dupa administrare orala, pot aparea o serie de simptome reversibile, care dispar la intreruperea tratamentului: rash cutanat ; tulburari gastrointestinale (greata , voma, diaree, dureri abdominale); ocazional, la pacientii cu insuficienta renala sau alti factori predispozanti-reactii neurologice reversibile (vertij , stari confuzionale, halucinatii, somnolenta); crestere discreta, reversibila, a bilirubinei si enzimelor hepatice.

La administrarea locala pot aparea uneori prurit sau dureri trecatoare si foarte rar, eritem, uscaciune moderata si descuamarea pielii.

Mod de administrare: Comprimate: Tratamentul infectiilor cu Herpes simplex la adulti: 1 comprimat de 200 mg de 5 ori pe zi, la fiecare patru ore, omitand doza nocturna, timp de 5 zile. La pacientii grav imunodeprimati sau la cei cu absorbtie intestinala scazuta, doza se poate dubla. Tratamentul se initiaza imediat dupa aparitia simptomelor, iar in cazul infectiilor recurente, preferabil in faza prodromala sau la aparitia primelor leziuni. Terapia supresiva a recidivelor la pacientii cu imunitate normala: 200 mg de 4 ori pe zi, la fiecare 6 ore. Pot fi eficace si doze de 200 mg la 8 ore sau la 12 ore. La unii pacienti pot aparea recidive la doza de 800 mg pe zi. Tratamentul trebuie intrerupt periodic la intervale de 6 -12 luni, pentru a putea observa eventuale schimbari in evolutia bolii. Tratamentul infectiilor cu Herpes Zoster: 800 mg de 5 ori pe zi, la 4 ore, omitand doza nocturna, timp de 7 zile. Terapia va fi initiata imediat dupa aparitia infectiei. Copii peste 2 ani: dozajul este cel folosit pentru adulti; sub 2 ani, dozajul este redus la jumatate. In cazul administrarii dozelor mari, se mentine o hidratare corespunzatoare. Crema: aplicatii de 5 ori pe zi, la intervale de circa 4 ore. Tratamentul dureaza intre 5 si 10 zile.

Producator: Bioprogress SpA

Adauga un comentariu

Adresa e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.