Indicatii: Ulcer gastric si duodenal, esofagita de reflux, gastrita cronica.
Compozitie: Fiecare comprimat contine 1g sucralfat.
Actiune terapeutica: Gastrofait – sucralfat – este o sare bazica de aluminiu a sucrozei octosulfatate, utilizata in tratamentul ulcerului gastric si duodenal. Gastrofait formeaza prin interactiune electrostatica un complex chimic cu proteinele din zona ulcerata a mucoasei (pentru care are o afinitate de 6-7 ori mai mare decat pentru mucoasa normala) asigurand astfel o pelicula protectoare fata de actiunea acidului clorhidric, pepsinei si sarurilor biliare. Gastrofait inhiba activitatea pepsinei si a bilei prin actiune directa. Absorbtia produsului din tractul gastrointestinal este foarte redusa, efectul terapeutic nefiind influentat de prezenta sistemica a acestuia. Gastrofait actioneaza strict local pe zona ulcerata, asigurand o aparare eficienta fata de actiunea acidului clorhidric, a pepsinei si bilei, trei factori implicati in patogeneza si perpetuarea ulcerului gastric si duodenal. O cura cu Gastrofait poate asigura vindecarea in 2-4 saptamani. In esofagita de reflux, vindecarea are loc dupa un tratament de 6 saptamani cu Gastrofait. Gastrofait poate asigura vindecarea si in cazurile de gastrita superficiala cronica. Gastrofait este util si in tratamentul ulcerelor esofagiene provocate de scleroterapie.
Contraindicatii: Hipersensibilitate cunoscuta la produs, insuficienta renala.
Efecte adverse: Gastrofait are putine efecte secundare, cel mai frecvent fiind constipatie; rar: greata, hiposalivatie, urticarie.
Precautii: Se impun precautii in administrarea in cursul sarcinii si alaptarii, desi nu s-a confirmat trecerea produsului in laptele matern si nici efecte teratogene.
Mod de administrare: 1g de 4 ori pe zi – cu o ora inainte de fiecare masa principala si seara la culcare. Daca este necesar se pot administra si preparate antiacide dar cu cel putin 1/2 ora inainte sau dupa Gastrofait. Chiar daca in timpul tratamentului cu Gastrofait simptomatologia se amelioreaza dupa 1 sau 2 saptamani, atata timp cat examenul radiologic sau endoscopic nu confirma vindecarea ulcerului, cura trebuie continuata pana la 4-8 saptamani.
Interactiuni: Gastrofait reduce absorbtia cimetidinei, digoxinei, teofilinei, chinolonelor, tetraciclinelor, fenitoinei si warfarinei, de aceea se recomanda administrarea lui separata la un interval de 2 ore.
Forma de prezentare: Gastrofait 1g: cutii cu 5 folii a 4 comprimate de 1g.
Producator: EIPICO