Indicatii terapeutice: Gemcitabina este indicata in tratamentul pacientilor avand cancer pulmonar local, avansat sau cu metastaze. Gemcitabina a demonstrat ca are efect si in cazuri avansate de cancer de san, ovarian, de prostata si carcinoame pulmonare. Raspunsuri pozitive au fost demonstrate in stadiile avansate de cancer renal, pancreatic si biliar.

Descriere: Clorhidratul de gemcitabina este 2`-deoxi-2`,2` difluorocitidina monoclorhidrat – beta izomer. Formula empirica a clorhidratului de gemcitabina este C9H11F2N3O4HCl. Are greutatea moleculara de 299,66. Gemcitabine este un compus acidic. Baza libera este solubila in apa, putin solubila in metanol si practic insolubila in etanol si solventi organici polarizati. Formula clinica este oferita de o forma sterila utilizata numai intravenos.

Fiolele de hidroclorid de gemcitabina contin 200 mg sau 1 g de gemcitabine – sub forma de baza libera – sub forma unei solutii sterile liofilizate. Dupa reconstituire cu clorid de sodiu injectabil 0,9 %, pH -ul solutiei variaza intre 2,7 si 3,3.

Farmacologie clinica: Metabolismul celular si mecanismul de actiune. Gemcitabina – dFdC – este metabolizata intracelular de nucleozidkinaza in difosfat activ – dFdCDP – si trifosfat nucleozid – dFdCTP. Actiunea citotoxica a gemcitabinei se pare ca se datoreaza inhibitiei sintezei de ADN prin doua mecanisme de actiune ale dFdCDP si dFdCTP. In primul rand, dFdCDP inhiba reductaza ribonucleotidica, care este singura responsabila de catalizarea reactiei care genereaza trifosfatii deoxinucleozidici pentru sinteza ADN -ului. Inhibitia acestei enzime de catre dFdCDP duce la o reducere a concentratiei de deoxinucleozide in general, si in special de dCTP. In al doilea rand, dFdCTP concureaza cu dCTP pentru incorporarea in AND. In acelasi mod, o cantitate mica de gemcitabina poate fi incorporata in RNA. Astfel reducerea concentratiei intracelulare de dCTP potenteaza incorporarea de dFdCTP in ADN – autopotentare. Epsilon polimeraza de ADN este esentialmente incapabila sa inlocuiasca/sa scoata gemcitabina si sa refaca sirurile de ADN in crestere. Dupa adaugarea acestei nucleotide se produce o inhibitie completa a sintezei de ADN, asa-numita incheiere mascata/falsa a lantului. Dupa incorporarea in ADN, gemcitabina se pare ca induce apoi procesul de moarte celulara programata cunoscuta sub numele de apoptoza.

Farmacocinetica umana: Dupa o singura perfuzie de 1 000 mg/m2/30 min de gemcitabina marcata radioactiv, 92-98% din doza se regaseste dupa o saptamana de la administrare. Excretia urinara a metabolitului inactiv de uracil , 2`-deoxi-2`, 2` difluorouridina – dFdU – reprezinta 99% din doza excretata, iar restul de mai putin de 1% este excretat prin fecale. Legarea gemcitabinei de proteinele plasmatice este neglijabila, iar distributia tisulara nu este extinsa. Gemcitabina este rapid metabolizata de deaminaza citidinica din ficat, rinichi, sange si alte tesuturi pentru a forma dFdU. Mai putin de 10% este excretat in urina sub forma nemodificata. Metabolitul dFdU este distribuit in tesuturi si este excretat in urina fara sa sufere alte biotransformari. Nu au fost realizate studii pe pacienti cu insuficienta hepatica sau renala. Eliminarea metabolitului depinde de excretia renala si se presupune ca dFdU s-ar acumula in cazul scaderii functiilor renale. Disfunctia hepatica poate duce la scaderea ratei de formare a dFdU, dar numai disfunctia hepatica nu poate reduce eliminarea de dFdU. Metabolismul intracelular al gemcitabinei produce mono-, di- si trifosfatii de gemcitabina- dFdCMP, dFdCDP, dFdCTP. Metabolitii intracelulari nu au fost detectati in plasma sau urina . Farmacocinetica gemcitabinei pare a fi lineara luand in considerare dozele examinate. Farmacocinetica este influentata de sex. Clearance-ul la femei reprezinta 60-80% din valorile clearance -ului la barbati si este proportional cu suprafata corpului. Valorile scazute ale clearance -ului la femei pot duce la valori mai ridicate ale concentratiei plasmatice decat cele observate la barbati pentru aceleasi doze de gemcitabina. Clearance-ul la femei este rapid, reprezentand 30% din debitul cardiac. La o doza de 1 000 mg/m2, clearance -ul scazut la femei nu necesita o scadere a dozei de gemcitabina. Farmacocinetica nu pare sa fie influentata de varsta. Concentratii plasmatice maxime ale gemcitabinei sunt obtinute imediat dupa administrarea unei perfuzii timp de 30 min (doza unica de 1 000 mg/m2) si variaza intre 10 si 40 mcg/ml concentratiile plasmatice de gemcitabina sunt cel mai bine descrise de o curba bifazica cu un timp de injumatatire de 17 min. Pentru o singura perfuzie cu doze cuprinse intre 1 000 si 2 500 mg/m2, cu o durata de de 1,1 ore sau mai putin, timpul de injumatatire variaza de la 11 la 26 de minute. Dupa perfuzii de lunga durata (3,6 pana la 4,3 ore) timpul de injumatatire variaza intre 18,5 si 57,1 minute pentru doze unice de gemcitabina variind intre 2 500 si 3 600 mg/m2. In cazul dozelor multiple, timpul de injumatatire este mai mare decat in cazul dozelor unice indiferent de durata perfuziei. Distributia gemcitabinei este constanta de-a lungul ciclurilor multiple de administrare. Volumul mediu de distributie a compartimentului central este de 11 l/m2 (variind intre 5-21 l/m2) si volumul mediu constant de distributie (Vss) este de 17 l/m2 (variind intre 40 si 130 l/h/m2). Proportia de gemcitabina in dFdU (imediat dupa terminarea perfuziei) corelata cu clearance -ul gemcitabinei (p=0,0007), sugereaza ca acest clearance triplu al gemcitabinei poate reflecta diferentele individuale ale activitatii citidin- deaminazei. Clearance-ul renal mediu al gemcitabinei variaza intre 2-7 l/h/m2. Concentratiile plasmatice maxime ale dFdU dupa o perfuzie unica de 1 000 mg/m2/30 min de gemcitabina, variaza intre 28-52 g/ml si sunt atinse la 3-15 min dupa terminarea perfuziei. Concentratiile plasmatice ale dFdU sunt cel mai bine descrise de o curba trifazica si timpul de injumatatire mediu al fazei terminale, care este de 65 ore (variind intre 33 si 84 de ore). Formarea aparenta de dFdU (determinata de proportia din doza de gemcitabina excretata ca dFdU) variaza intre 91%-98% din clearance -ul gemcitabinei. Bazat pe rata formarii de dFdU volumul mediu de distributie a compartimentului central pentru metabolit este de 18 l/m2 (variind intre 11-22 l/m2). Volumul mediu constant de distributie este de 150 l/m2 (variind intre 96 – 228 l/m2). Clearance-ul mediu de dFdU este de 2,5 l/ora/m2 (variind intre 1-4 l/ora/m2). In cazul unor doze de gemcitabina repetate saptamanal, concentratiile minime de dFdU (obtinute imediat inainte de administrarea dozei urmatoare) variaza intre 0,07 si 1,2 g/ml si nu se acumuleaza prin suplimentarea dozei. Metabolitul activ, dFdCTP poate fi extras din sangele periferic din peretele celulelor mononucleare. Timpul de injumatatire a fazei finale de eliminare pentru dFdCTP din celulele mononucleare variaza intre 0,7 si 12 ore. Concentratiile intracelulare de dFdCTP cresc proportional cu doza de gemcitabina administrata prin perfuzii cu ritmuri variind intre 35 si 350 mg/m2/30 min rezultand intr-o concentratie plasmatica constanta variind intre 0,4 si respectiv 5 mcg/ml. La doze care produc concentratii plasmatice mai mari de 5 mcg/ml, concentratiile de dFdCTP in celulele mononucleare nu cresc, demonstrand ca formarea de dFdCTP este un proces saturat la nivelul celulelor mononucleare. Concentratiile plasmatice obtinute dupa o doza de 1 000 mg/m2/30 min de gemcitabina sunt mai mari de 5 mcg/ml pentru aproximativ o jumatate de ora de la sfarsitul perfuziei. Concentratiile plasmatice de gemcitabina se asteapta sa fie mai mari de 0,4 mcg/ml pentru inca o ora de la sfarsitul perfuziei.

Contraindicatii: Gemcitabina este contraindicata pacientilor care prezinta hipersensibilitate la acest medicament. Atentie: Perfuzii prelungite si doze mult mai frecvente s-au dovedit a fi factori determinanti in cresterea toxicitatii. Gemcitabina poate suprima functiile maduvei spinarii manifestandu-se prin leucopenie, trombocitopenie si anemie. Cu toate acestea, mielosupresia este de scurta durata nefiind necesara reducerea dozelor si mai rar incetarea tratamentului (vezi “Dozajul si administrarea” si “Reactii adverse hematologice”).

Precautii: Generale – Pacientii tratati cu gemcitabina trebuie monitorizati indeaproape. Facilitatile de laborator trebuie sa fie disponibile in monitorizarea starii pacientului. Poate fi necesar tratamentul pentru cazuri de toxicitate la medicament. Teste de laborator: Tratamentul trebuie inceput cu multa grija in cazul pacientilor cu functiile medulare compromise. Trebuie luat in considerare, ca si in cazul altor oncolitice, posibilitatea unui efect cumulativ de supresie a functiilor medulare atunci cand se utilizeaza o combinatie de oncolitice sau cand se urmeaza chemoterapia secventiala. Pacientii tratati cu gemcitabina trebuie monitorizati saptamanal pentru numararea plachetelor, leucocitelor si granulocitelor. Incetarea sau modificarea tratamentului trebuie luate in considerare cand se observa depresia medulara din cauze medicamentoase (vezi “Dozaj si administrare”). Numaratoarea celulelor sanguine din sangele periferic poate fi scazuta dupa oprirea tratamentului. Carcinogeneza, mutageneza, sterilitatea. Distrugerea cromozomiala, inclusiv ruperile cromatidice, au fost produse in cazul studiilor in vitro realizate pentru gemcitabina. Gemcitabina cauzeaza hipospermatogeneza reversibila dependenta de doza si tratament, in cazul soarecilor masculi. Desi studiile realizate pe animale au demonstrat efectul gemcitabinei asupra fertilitatii masculine, acesta nu a fost demonstrat in cazul fertilitatii feminine. Nu au fost efectuate studii de lunga durata pe animale pentru a evalua potentialul carcinogenic al gemcitabinei. Utilizarea la copii: Nu au fost stabilite eficacitatea si siguranta utilizarii medicamentului la copii. Nu a fost studiata utilizarea gemcitabinei la copii. Pacientii cu insuficienta renala sau hepatica (vezi “Dozaj si administrare”). Gemcitabina trebuie utilizata cu atentie in cazul pacientilor cu insuficienta renala sau hepatica. Nu au fost realizate studii pentru pacientii cu insuficienta hepatica sau renala. Pacientii cu insuficienta hepatica sau renala trebuie avertizati in legatura cu lipsa de informatii in aceasta directie.

Sarcina si alaptare: Utilizarea gemcitabinei trebuie evitata in timpul sarcinii sau alaptarii din cauza eventualelor efecte pe care le poate avea asupra fatului sau copilului. Nu a fost stabilita siguranta utilizarii acestui produs in timpul sarcinii. Evaluarea studiilor experimentale realizate pe animale au demonstrat toxicitatea medicamentului asupra procesului de reproducere, ducand la defecte la nastere sau avand efect asupra dezvoltarii embrionului sau fetusului in cursul gestatiei sau in dezvoltarea peri- sau postnatala. Gemcitabina poate cauza fatului daca este administrata unei femei gravide. A fost demonstrat efectul teratogenic al gemcitabinei la soareci si iepuri la doze mai mici de 2 mg/m2. Gemcitabina produce reactii adverse la animale in ceea ce priveste viabilitatea si greutatea fatului. Nu a fost studiat efectul gemcitabinei asupra femeilor gravide. Pacienta trebuie avertizata asupra efectelor negative ale tratamentului cu gemcitabina in cazul in care este gravida sau ramane gravida in timpul tratamentului. Pacientele trebuie avertizate sa utilizeze metode contraceptive in timpul tratamentului. Nu se stie daca gemcitabina si metabolitii ei sunt excretati in laptele uman. Tinand cont de importanta tratamentului pentru mama trebuie considerata incetarea fie a tratamentului, fie a alaptarii, din cauza eventualelor efecte nocive pe care le-ar putea avea asupra copilului.

Efecte asupra abilitatii de a conduce si de a manui masini: S-a constatat ca gemcitabina produce o usoara somnolenta. Pacientii trebuie avertizati in aceasta privinta.

Reactii adverse: Toxicitatea hematologica (vezi “Precautii”). Pentru ca gemcitabina este un supresor al functiilor maduvei osoase, dupa administrarea de gemcitabina pot aparea anemia, leucopenia si trombocitopenia. Mielosupresia este de obicei moderata, mai pregnant observandu-se in cazul numararii granulocitelor. In timp ce doua treimi din pacienti prezinta anemie, numai 7% prezinta nivelul de hemoglobina sub 8 g/ml . Cam la 19% din pacienti li se fac transfuzii si numai la 0,2% dintre acestia transfuziile sunt oprite din cauza anemiei. Numarul celulelor albe este scazut la 61% din pacienti, dar numai 9% au leucocite sub 2 000 celule/mm3 si numai 0,1% inceteaza tratamentul din cauza leucopeniei. 64% din pacienti au un numar scazut de granulocite, si aproximativ 25% din acestia au mai putin de 1 000 celule/mm3. Numarul plachetelor este redus la 21% din pacienti, dar numai 5% din acestia au mai putin de 50 000 celule/mm3 si numai 0,4% din pacienti intrerup tratamentul din cauza trombocitopeniei. Tratamente anterioare cu agenti citotoxici duc la cresterea frecventei si severitatii leucopeniei, granulocitopeniei si trombocitopeniei. Nu exista dovezi in ceea ce priveste o toxicitate hematologica cumulata. Anemia este tratabila prin utilizarea transfuziilor conventionale. Reduceri ale dozei sau incetarea tratamentului pot fi necesare in cazurile grave de leucopenie sau trombocitopenie (vezi “Dozaj si administrare”). Au fost raportate cazuri rare de hemoragie produsa simultan cu trombocitopenia, dar acestea erau de obicei considerate ca fiind in legatura cu boala. Trombocitopenia este des raportata (cam la 7,5% din pacienti), dar tratamentul nu a fost oprit din aceasta cauza. Toxicitatea gastrointestinala (vezi “Precautii”). Valori anormale ale transaminazelor hepatice apar la aproximativ doua treimi din pacienti, dar variatiile sunt mici, nonprogresive si necesita extrem de rar oprirea tratamentului. Mai putin de 10% din pacienti au cresteri mai mari de 5 ori valoarea normala si numai 0,5% din pacienti au intrerupt tratamentul datorita alterarii functiilor hepatice. Un singur pacient a intrerupt tratamentul din cauza insuficientei hepatice, dar acesta avea un istoric de alcoolism cronic . Cresteri de cinci ori fata de valorile normale ale fosfatazei alcaline au fost prezente la 6,6% din pacienti, dar acestea puteau fi cauzate si de afectiunile osoase. Valori de 5 ori mai mari decat cele normale ale bilirubinei au fost observate la 1,5% din pacienti, dar 90% din pacienti aveau valorile bilirubinei normale. Greata si greata insotita de varsaturi au fost raportate la aproximativ o treime din pacienti. Aceasta reactie adversa necesita tratament la aproximativ 20% din pacienti, nu este dependenta de doza si este usor de tratat cu antiemetice. Numai 0,9% din pacienti au episoade grave de varsaturi si numai 0,9% din pacienti intrerup tratamentul din cauza gretii si a varsaturilor. Diareea (trecatoare si suportabila) a fost raportata la 7% din pacienti. Nici un pacient nu a incetat tratamentul din cauza diareei. Toxicitatea renala (vezi “Precautii”). Sunt raportate proteinuria si hematuria la aproximativ jumatate din pacienti, dar nu sunt semnificative din punct de vedere clinic si nu sunt asociate cu modificari ale nivelului creatininei serice sau ureei sanguine. Datorita insa unor cazuri de insuficienta renala (0,6% din pacienti) cu etiologie incerta, gemcitabina trebuie utilizata cu precautie la pacientii cu insuficienta renala (vezi “Precautii”). Au fost raportate rare cazuri (0,4% din pacienti) cu sindrom uremic-hemolitic. Nu a fost observata insa toxicitatea renala cumulata. Toxicitatea pulmonara – A fost raportata dispneea, la cateva ore dupa injectarea cu gemcitabina, la aproximativ 10% din pacienti. Dispneea este usoara si de scurta durata, nu este dependenta de doza si de obicei dispare de la sine fara sa fie nevoie de tratament . Mecanismul acestei toxicitati este necunoscut si relatia acesteia cu gemcitabina nu este clara. Numai 0,6% din pacienti au intrerupt din cauza dispneei si numai 0,1% din acestia s-a considerat ca aveau acele manifestari din cauza gemcitabinei. Toxicitatea alergica – Urticaria este prezenta la aproximativ 25% din pacienti si este asociata cu prurit la aproximativ 10% din pacienti. Urticaria are de obicei forme usoare si raspunde la tratamentul local. Au fost rar raportate descuamarea, vezicularea si ulceratiile. Intreruperea tratamentului datorita toxicitatii cutanate a fost raportata numai la 0,3% din pacienti. Gemcitabina este bine tolerata sub forma de perfuzii si au fost raportate putine cazuri de reactii la locul injectiei. Nu au fost raportate necrozari la locul injectiei. Bronhospasmul dupa perfuzia cu gemcitabina a fost raportat la mai putin de 1% din pacienti. Bronhospasmul este de obicei usor si trecator, dar uneori poate fi necesara terapia parenterala. Au fost raportate rare cazuri de reactii anafilactice. Gemcitabina nu trebuie administrata pacientilor cu hipersensibilitate la medicament (vezi “Contraindicatii”). Neurotoxicitatea (vezi “Precautii”). Somnolenta usoara este prezenta la aproximativ 10% din pacienti. Numai 0,1% din pacienti intrerup tratamentul din cauza somnolentei. Astenia este frecvent raportata impreuna cu simptomele gripale (vezi “Simptomele gripale”), dar este uneori raportata ca simptom izolat. Astenia a dus la intreruperea tratamentului la aproximativ 1,4% din pacienti. Au fost raportate si paresteziile la aprox. 3,4% din pacienti, dar numai 0,2% din aceste cazuri au fost considerate severe. Simptomele pseudogripale – 20% din pacienti prezinta simptome identice cu cele gripale. Acestea sunt de obicei usoare si de scurta durata, rar fiind dependente de doza; numai 1,5% din pacienti au raportat ca aceste simptome au fost severe. Simptomele cel mai des intalnite sunt : febra , durerile de cap, durerile de spate, senzatia de frig, mialgia, astenia si anorexia. Des intalnite sunt de asemenea si tusea, rinita, senzatia de rau, transpiratia si insomnia. Febra si astenia sunt raportate si ca simptome izolate. Mecanismul acestei toxicitati este necunoscut. Rapoartele primite confirma ca paracetamolul se foloseste cu succes in aceste cazuri. Numai 0,1% din pacienti au intrerupt tratamentul din cauza simptomelor pseudogripale. Procentele pentru pacientii care au intrerupt din cauza febrei, starii de rau sau a mialgiei sunt raportate ca fiind 0,4%, 0,3% si respectiv 0,1%. Edemul/edemul periferic – Este raportat la aproximativ 30% din pacienti. Au fost raportate unele cazuri de edem facial. Edemul pulmonar este rareori raportat (1%). Edemul/edemul periferic prezinta de obicei forme usoare, rar dependente de doza , uneori este raportat ca fiind dureros; dupa incetarea tratamentului procesul edematos este reversibil. Mecanismul acestei toxicitati nu este cunoscut, dar nu a fost asociat cu insuficienta cardiaca, hepatica sau renala. Numai 0,7% din pacienti au intrerupt tratamentul din cauza edemului. Alopecia – 86,7% din pacienti nu au prezentat fenomenul de cadere a parului. 13% din pacienti au raportat pierderi moderate de par. Numai 0,5% din pacienti au prezentat alopecie totala, dar reversibila. Alte efecte adverse: Toxicitatea orala descrisa ca senzatia de “gura uscata” sau eriteme a fost descrisa la aproximativ 7% din pacienti, dar numai 0,2% din acestia au necesitat o dieta lichida. Constipatia usoara a fost raportata de 6% din pacienti. 0,1% din pacienti au intrerupt tratamentul din cauza hipotensiunii. Au fost raportate si unele cazuri de infarct de miocard, insuficienta cardiaca si aritmii.

Date preclinice: Activitatea citotoxica pe modele de culturi de celule – gemcitabina prezinta activitate citotoxica impotriva varietatilor de culturi de celule tumorale. Prezinta specificitate pentru faza celulara, distrugand in primul rand celulele aflate in faza S de sinteza ADN , si in anumite conditii blocand trecerea celulelor de nivelul fazei G1/S. Activitatea citotoxica a gemcitabinei in vitro este dependenta de concentratie si timpul de expunere . Activitatea antitumorala pe modelele preclinice – Pe modele tumorale animale, activitatea antitumorala a gemcitabinei este dependenta de tratament. Cand este administrata zilnic, gemcitabina cauzeaza moartea animala, prezentand activitate antitumorala minima. Daca se utilizeaza doze administrate o data la trei-patru zile, gemcitabina poate fi data in doze neletale avand si o excelenta activitate antitumoare pe o gama larga de tumori prezente la soareci. Date preclinice de siguranta: In studii cu doze repetate cu durata de pana la 6 luni, realizate pe caini si soareci, cel mai important rezultat clinic a fost supresia hematopoietica. Aceste efecte au fost relationate cu proprietatile citotoxice ale medicamentului si au fost reversibile la incetarea tratamentului. Gradul efectului a fost dependent de doza si durata tratamentului.

Supradozare: Nu exista antidot pentru supradoza de gemcitabina. Doze unice de 5,7 g/m2 au fost administrate pe cale i.v. pe parcursul a 30 de minute o data la doua saptamani prezentand o toxicitate clinica acceptabila. In cazul in care suspectati un caz de supradozare, pacientul trebuie monitorizat indeaproape in ceea ce priveste numarul celulelor sanguine si trebuie sa primeasca terapie speciala daca este necesar.
Dozare si administrare: Gemcitabina se administreaza numai pe cale intravenoasa. Adulti: Doza recomandata de gemcitabina este de 1000 mg/m2 administrata intr-o perfuzie timp de 30 de minute. Aceasta trebuie repetata o data pe saptamana timp de trei saptamani, urmata de o saptamana de pauza. Apoi acest ciclu de patru saptamani trebuie repetat. Reducerea dozajului trebuie facuta numai in functie de toxicitatea pe care o prezinta la fiecare pacient in parte. Pacientii care sunt tratati cu gemcitabina trebuie monitorizati saptamanal pentru numaratoarea plachetelor, leucocitelor si granulocitelor si daca este necesar, doza de gemcitabina trebuie fie redusa sau trebuie oprit tratamentul in functie de toxicitatea hematologica, dupa cum urmeaza:

Numarul total de granulocite (Y 1 milion/l)Numarul de plachete (Y 1 milion/l)Doza in procente (%)
> 1 000 si> 100 000100
500 – 1 000 sau 50 000 – 100 00075
< 500 sau< 50 000constanta
Controale periodice ale functiilor rinichilor si ficatului incluzand transaminazele si creatinina serica, trebuie facute pacientilor care primesc gemcitabina. Gemcitabina este bine tolerata in timpul perfuziei, neraportandu-se cazuri de reactii la locul injectiei. Nu au fost raportate nici cazuri de necroza la locul injectiei. Gemcitabina poate fi usor administrata pacientilor neinternati. Pacienti in varsta: Gemcitabina a fost intotdeauna bine tolerata de pacientii peste 65 de ani. Datele farmacocinetice sugereaza ca varsta nu are nici un efect asupra metabolismului medicamentului. Insuficienta hepatica si renala – Gemcitabina trebuie administrata cu grija pacientilor cu insuficienta renala sau hepatica. Nu au fost realizate studii semnificative in cazul pacientilor cu insuficienta renala sau hepatica.

Instructiuni de utilizare: Singurul diluant aprobat pentru reconstituirea solutiei sterile de gemcitabina este clorura de sodiu 0,9% fara conservanti. Nu au fost identificate incompatibilitati. Oricum nu este indicat sa amestecati gemcitabina cu alte medicamente dupa reconstituire. Din cauza solubilitatii, concentratia maxima a gemcitabinei dupa reconstituire este de 40 mg/ml. Reconstituirea in solutii cu o concentratie mai mare de 40 mg/ml duce la o dilutie incompleta si nu este recomandata. Pentru reconstituire adaugati cel putin 5 ml de clorura de sodiu 0,9% pentru o fiola de 200 mg sau cel putin 25 ml de clorura de sodiu 0,9% pentru fiolele de 1 g. Agitati fiola pentru a se dizolva. Cantitatea necesara de medicament poate fi administrata ca atare sau solutia poate fi diluata din nou cu clorura de sodiu 0,9%.

Conditii de pastrare: Solutiile de gemcitabina reconstituita trebuie pastrate la temperatura camerei (15 – 30 grade Celsius) si trebuie administrat in 24 de ore. A se arunca dozele neutilizate. Solutiile reconstituite de gemcitabina nu trebuie refrigerate, pentru ca poate aparea fenomenul de cristalizare. Ori de cate ori recipientul o permite, inspectati vizual medicamentul in eventualitatea aparitiei de particule solide sau decolorari ale solutiei.

Producator: Eli Lilly and Company