Prospect HYTRIN BPH

Indicatii: Hytrin BPH este indicat pentru tratamentul simptomatic al tulburarilor induse de hiperplazia benigna de prostata. Actiunea este rapida, ameliorarea simptomatologiei se poate observa dupa primele zile de tratament.

Hytrin BPH are un efect neglijabil asupra tensiunii arteriale la pacientii normotensivi sau cu HTA controlata. Nu are efect asupra nivelelor PSA (antigen specific prostatic).

Prezentare farmaceutica:

Compozitie: Hytrin BPH 1 mg Clorhidrat de Terazosin 1 mg excipienti qs; Hytrin BPH 2 mg Clorhidrat de Terazosin 2 mg excipienti qs; Hytrin BPH 5 mg Clorhidrat de Terazosin 5 mg excipienti qs; Hytrin BPH 10 mg Clorhidrat de Terazosin 10 mg excipienti qs.
Farmacografie: Hytrin BPH starter pack – pentru inceperea tratamentului 7 tablete x 1 mg, 7 tablete x 2 mg; Hytrin BPH 28 tb. x 2 mg; Hytrin BPH 28 tb. x 5 mg; Hytrin BPH 28 tb. x 10 mg.

Actiune terapeutica: Hytrin BPH (Clorhidrat de Terazosin) este un derivat al chinazolinei ce induce o inhibitie de tip competitiv a receptorilor alfa1-adrenergici. Aceasta inhibitie este selectiva si de lunga durata. Studiile efectuate arata ca terazosina diminueaza rezistenta vasculara periferica, si, implicit, tensiunea arteriala, fara insa a modifica volumul de ejectie sistolic sau frecventa cardiaca. Rezultatele studiilor clinice au aratat ca blocarea receptorilor alfa1-adrenergici are un efect benefic asupra dinamicii urinare si a simptomatologiei pacientilor cu hiperplazie benigna de prostata. Simptomele generate de hiperplazia benigna de prostata sunt datorate cresterii de volum a prostatei precum si cresterii tonusului musculaturii netede a uretrei si a prostatei. Tonusul acestor fibre musculare este reglat de receptorii alfa1-adrenergici. Experimentele au demonstrat ca terazosina inhiba selectiv si de lunga durata receptorii alfa1-adrenergici. Administrarea terazosinei a determinat ameliorarea dinamicii urinare si a simptomatologiei pacientilor cu hiperplazie benigna de prostata. Studiile clinice au aratat tendinta ameliorarii bilantului lipidic al organismului la pacientii care au primit Terazosin.

Farmacocinetica: Absorbtie: Terazosina administrata oral este absorbita in totalitate. In plasma cea mai mare parte a substantei active se regaseste nemodificata. Terazosina este putin metabolizata la primul pasaj hepatic. Concentratia plasmatica maxima se atinge la aproximativ o ora de la administrare. Biodisponibilitatea sa nu este afectata de orarul meselor; administrarea inaintea, in timpul sau dupa masa, nu afecteaza nivelul concentratiei plasmatice maxime la o ora.

Metabolizare: Terazosina este metabolizata la nivel hepatic. Se leaga stabil de proteinele plasmatice. Eliminare: In medie, timpul de injumatatire plasmatica (T1/2) este de aproximativ 12 ore. Terazosina are dubla cale de eliminare: digestiva, prin fecale (60%) si urinara (40%). Din doza administrata oral, aproximativ 10% este excretata in forma nemodificata pe cale urinara si, respectiv, 20% nemodificata prin fecale.

Mod de administrare: Doza initiala: Tratamentul se incepe cu 1 mg/zi, timp de o saptamana. In cea de-a doua saptamana se creste doza la 2 mg/zi. Doza de intretinere este de 5-10 mg/zi. Nu se vor depasi 20 mg/zi care reprezinta doza maxima admisa.

Precautii: Daca tratamentul se intrerupe timp de cateva zile, readministrarea VA incepe cu doza initiala (1 mg/zi). La debutul tratamentului sau la cresterea dozelor zilnice, se recomanda evitarea conducerii autovehiculelor sau efectuarii unor activitati de precizie, in primele ore dupa ingestia prizei zilnice. Se recomanda evitarea trecerii rapide din clino- in ortostatism instruindu-se pacientul in acest sens.

Contraindicatii: Hipersensibilitate cunoscuta la terazosin sau la substantele aceleiasi clase. Hipertensiune ortostatica idiopatica.

Reactii adverse: Studiile clinice efectuate au aratat aparitia urmatoarelor efecte adverse: obnubilare, cefalee, vertij, tulburari ale acuitatii vizuale, hipotensiune ortostatica, palpitatii, sincopa, obstructie nazala, astenie, greata.

Interactiuni: Asocierea cu antihipertensive poate duce la accentuarea efectului hipotensor. La acesti pacienti se ajusteaza doza de antihipertensiv. Studiile clinice nu au aratat modificari de toleranta la pacientii care au primit simultan Hytrin BPH si antiinflamatorii nesteroidiene (AINS), teofilina, vasodilatatoare sau hipoglicemiante orale. Interactiuni clinice semnificative nu au fost constatate cu inhibitorii enzimei de conversie sau cu diuretice.

Supradozare: Daca administrarea unei doze de Hytrin BPH provoaca hipotensiune acuta, este in general suficienta culcarea bolnavului pentru ca tensiunea arteriala si frecventa cardiaca sa se normalizeze. Deoarece terazosina este strans legata de proteinele plasmatice, hemodializa are putine sanse de a fi utila.

Producator: Abbott Laboratories

Adauga un comentariu

Adresa e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.