Prospect LORASTAMIN 10 mg

Lorastamin 10 mg este indicat ca tratament simptomatic in: rinite alergice sezoniere si perene;
LORASTAMIN 10 mg
Comprimate 10 mg

Compozitie
Un comprimat contine loratadina 10 mg si excipienti: celuloza microcristalina, dioxid de
siliciu coloidal anhidru, amidonglicolat de sodiu, stearat de magneziu.
Grupa farmacoterapeutica: antihistaminice de uz sistemic; alte antihistaminice sistemice.
Indicatii terapeutice
Lorastamin 10 mg este indicat ca tratament simptomatic in:
-rinite alergice sezoniere si perene;
-conjunctivite alergice;
-urticarie cronica idiopatica si alte dermatoze alergice.
Contraindicatii
Hipersensibilitate la loratadina sau la oricare dintre excipienti.
Precautii
Loratadina este in general bine suportata, totusi este necesara prudenta in cazul
tratamentului de lunga durata.

Interactiuni
Administrata concomitent cu alcoolul etilic, loratadina nu potenteaza efectele acestuia
asupra performantelor psihomotorii. Loratadina este metabolizata de catre citocromul hepatic
P450, izoenzimele 3A4 si 2D6. Terapia concomitenta cu medicamentele care inhiba sau sunt
metabolizate prin una dintre caile care implica acest citocrom poate duce la cresterea
concentratiilor plasmatice ale oricaruia dintre medicamentele administrate si la aparitia, in
consecinta, a reactiilor adverse.
Studiile arata ca cimetidina, care inhiba ambele izoenzime si eritromicina sau
ketoconazolul, care inhiba P450 3A4, au dus la cresterea concentratiei plasmatice de loratadina,
desi nu s-au observat reactii adverse, clinic sau electrocardiografic. Alte medicamente, care
inhiba P450 3A4 sau P450 2D6 sunt chinidina, fluconazolul sau fluoxetina.

Atentionari speciale
La pacientii cu insuficienta hepatica sau renala se recomanda prudenta si scaderea dozelor.
Copii
Siguranta si eficacitatea loratidinei nu au fost stabilite la copii sub 2 ani.
Sarcina si alaptarea
Nu se recomanda administrarea loratadinei in timpul sarcinii. Nu exista experienta privind
utilizarea loratadinei in timpul sarcinii la om. In studiile la animale, loratadina nu a prezentat
efect teratogen; la doze mari s-a observat un slab efect embriotoxic.
Deoarece loratadina este excretata in laptele matern, nu trebuie administrata la femeile care
alapteaza.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
La dozele recomandate, loratadina nu are un efect sedativ important din punct de vedere
clinic.

Doze si mod de administrare
Adulti si copii peste 12 ani: 1 comprimat Lorastamin 10 mg (10 mg loratadina), o data pe
zi. Copiii intre 6 si 12 ani cu greutate corporala peste 30 kg: 1 comprimat Lorastamin 10 mg
(10 mg loratadina), o data pe zi.
Copiii intre 6 si 12 ani cu greutate corporala sub 30 kg: ½ comprimat Lorastamin 10 mg
(5 mg loratadina), o data pe zi.
La copii sub 6 ani se recomanda alte forme farmaceutice.

Reactii adverse
In timpul studiilor clinice controlate, s-a observat ca incidenta reactiilor adverse asociate
cu tratamentul cu loratadina a fost comparabila cu cea din grupul placebo. Loratadina nu a
prezentat proprietati sedative sau anticolinergice semnificative clinic. Alte reactii, cum sunt
oboseala, greata si durerea de cap, au fost raportate rareori.
Tahicardia si sincopa au fost rareori raportate. Nu s-a stabilit o cauzalitate precisa in aceste
cazuri. Reactiile adverse spontane raportate rareori includ: alopecia, anafilaxia, disfunctia
hepatica si tahiaritmia supraventriculara.
Influente asupra testelor de laborator
Administrarea medicamentului trebuie intrerupta cu cel putin 2 zile inaintea efectuarii de
teste cutanate pentru hipersensibilitate, deoarece Lorastamin 10 mg poate masca rezultatele
acestora, prin actiunea antihistaminica H1.

Supradozaj
In cazuri de supradozaj tratamentul, care ar trebui inceput imediat, este simptomatic si de
sustinere. La pacientii care nu prezinta tulburari ale constientei ar trebui induse varsaturile, chiar
daca emeza a aparut spontan. Se poate incerca administrarea de carbune activat. Daca nu se
reuseste inducerea varsaturii sau daca aceasta este contraindicata, trebuie realizat lavajul gastric.
Nu se stie daca loratadina este dializabila. Dupa administrarea tratamentului de urgenta, pacientii
trebuie supravegheati.

Pastrare
A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.
A se pastra la temperaturi sub 25°C, in ambalajul original.
A nu se lasa la indemana copiilor.
Ambalaj
Cutie cu un blister din PVC/Al a 10 comprimate.
Cutie cu 100 blistere din PVC/Al a cate 10 comprimate.

Producator
S.C. AC Helcor S.R.L., Baia Mare, Romania
Detinatorul Autorizatiei de punere de piata
S.C. AC Helcor S.R.L.
Str. Dr. Victor Babes nr. 62
Baia Mare, Romania
Data ultimei verificari a prospectului Noiembrie 2004

Adauga un comentariu

Adresa e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.