Taltz
Ixekizumab
Ce este Taltz si pentru ce se utilizeaza?
Taltz se utilizeaza in tratamentul formelor moderate pana la severe de psoriazis in placi (o boala care cauzeaza aparitia de placi rosii, scuamoase pe piele). Se utilizeaza la adulti care au nevoie de tratament sistemic (tratament cu medicamente care afecteaza intregul organism). Taltz contine substanta activa ixekizumab.
Cum se utilizeaza Taltz?
Taltz se poate obtine numai pe baza de reteta si trebuie folosit sub supravegherea unui medic cu experienta in diagnosticul si tratamentul psoriazisului. Taltz este disponibil sub forma de solutie injectabila in seringi preumplute si in stilouri injectoare preumplute. Se administreaza sub forma de injectie subcutanata. Prima doza de 160 mg (doua injectii)
este urmata de o injectie de 80 mg administrata o data la doua saptamani in primele 12 saptamani, iar ulterior o data la 4 saptamani. Daca starea pacientului nu se imbunatateste dupa 16-20 de saptamani, medicul poate decide oprirea tratamentului. Pacientii isi pot face singuri injectia cu Taltz in urma unei instruiri si daca medicul considera potrivit acest lucru. Pentru mai multe informatii, consultati Rezumatul caracteristicilor produsului (care face parte, de asemenea, din EPAR).
Cum actioneaza Taltz?
Substanta activa din Taltz, ixekizumabul, este un anticorp monoclonal, o proteina conceputa sa se lege de interleukina 17A, o molecula mesager din sistemul imunitar al organismului (sistemul natural de aparare al organismului). Interleukina 17A are legatura cu efectele asupra sistemului imunitar, inclusiv cu inflamatia, care cauzeaza psoriazis. Atasandu-se de interleukina 17A, ixekizumabul ii blocheaza actiunea si reduce activitatea sistemului imunitar, reducand astfel simptomele psoriazisului.
Ce beneficii a prezentat Taltz pe parcursul studiilor?
Studiile demonstreaza ca Taltz este eficace in tratarea psoriazisului in placi la pacientii care necesita tratament sistemic. Starea pacientilor cu psoriazis in placi tratati cu Taltz s-a imbunatatit intr-o masura mai mare comparativ cu starea celor care au primit tratament cu placebo (un preparat inactiv) sau cu etanercept, un alt medicament utilizat pentru tratarea psoriazisului. In 3 studii principale, la care au participat 3 800 de pacienti cu psoriazis, la 89 % din cei care au fost tratati cu Taltz din doua in doua saptamani s-a obtinut o reducere de 75 % a scorurilor PASI (o masura a gravitatii bolii si a suprafetei de piele afectate) dupa 12 saptamani de tratament, comparativ cu 4 % din pacientii carora li s-a administrat placebo si cu 48 % din pacientii carora li s-a administrat etanercept in doua din studiile principale. De asemenea, 82 % din pacientii carora li s-a administrat Taltz au avut pielea curata sau aproape curata dupa 12 saptamani, comparativ cu 4 % din pacientii
carora li s-a administrat placebo si cu 39 % din pacientii carora li s-a administrat etanercept. In doua studii, tratamentul pacientilor cu psoriazis a caror stare s-a imbunatatit a continuat cu Taltz administrat o data la doua saptamani, timp de 12 saptamani. Dupa un tratament suplimentar cu Taltz administrat o data la 4 saptamani timp de 48 de saptamani, 78 % din pacienti aveau pielea curata sau aproape curata.
Care sunt riscurile asociate cu Taltz?
Cele mai frecvente efecte secundare asociate cu Taltz (care pot afecta mai mult de 1 persoana din 10) sunt durerea si roseata la locul de injectare, precum si infectii la nivelul nasului, al gatului sau al pieptului. Taltz este contraindicat la pacienti care au infectii potential grave, de exemplu tuberculoza. Pentru lista completa a efectelor secundare si a restrictiilor asociate cu Taltz, consultati prospectul.
De ce a fost aprobat Taltz?
Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) al agentiei a hotarat ca beneficiile Taltz sunt mai mari decat riscurile asociate si a recomandat aprobarea utilizarii sale in UE. Medicamentul s-a dovedit a fi eficace in tratarea unor forme moderate pana la severe de psoriazis in placi, iar efectele sale secundare corespund efectelor altor medicamente similare folosite pentru tratarea psoriazisului.
Ce masuri se iau pentru utilizarea sigura si eficace a Taltz?
A fost elaborat un plan de management al riscurilor pentru ca Taltz sa fie utilizat in cel mai sigur mod posibil. Pe baza acestui plan, in Rezumatul caracteristicilor produsului si in prospectul pentru Taltz au fost incluse informatii referitoare la siguranta, printre care si masurile corespunzatoare de precautie care trebuie respectate de personalul medical si de pacienti.